Când va intra România în zona Schengen cu frontierele terestre7Foto1Video© observatorul.md

Când va intra România în zona Schengen cu frontierele terestre

, 10 știri, 9 vizualizări

Premierul român Marcel Ciolacu a dat vestea mult așteptată vineri, la Budapesta. El a anunțat că România va adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Șeful Executivului de la București a făcut declarațiile alături de omologul său ungar, Viktor Orban, în contextul întâlnirii miniștrilor de Interne din România, Austria, Bulgaria și Ungaria, reuniți pe tema extinderii Schengen. Votul final va fi dat în Consiliul JAI, peste trei săptămâni.

„Sunt încrezător că după 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen până la finalul anului. Și vă mărturisesc, domnule Orban, dincolo de orice fel de context electoral care este în țara mea, că acesta este cel mai puternic mesaj pentru români. Că noi, ca lideri politici, avem tăria de a ne apăra interesele și de a face ceea ce trebuie atât pe plan european, cât și pe plan național pentru a ne îndeplini obiectivele naționale”, a declarat Ciolacu.

Vizita are loc în contextul în care Ungaria deține, până la finalul acestui an, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, un rol crucial în promovarea extinderii Schengen.