
CNA și procurorii desfășoară percheziții în Chișinău și Strășeni
Ofițerii Centrului Național AnticorupțieAnticorupțieAnticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi percheziții în capitală și raionul Strășeni, în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul comiterii infracțiunii de abuz de serviciu.
Investigațiile vizează foști factori de decizie ai Societății pe Acțiuni „Edilitate”, care, în perioada 2024–2025, ar fi pus în aplicare un plan infracțional premeditat, în complicitate cu alte persoane aflate în curs de identificare. Scopul acțiunilor ilegale ar fi fost devalizarea patrimoniului întreprinderii și preluarea controlului asupra acesteia prin încheierea abuzivă a unui contract de societate civilă cu o entitate juridică administrată indirect tot de către aceștia.
Ca urmare a acestor acțiuni, active importante ale societății au fost transmise ilegal către persoana juridică respectivă, inclusiv cariera de extragere a zăcământului de calcar brut din Ghidighici, în valoare totală de peste 4,5 milioane de lei. Doar din exploatarea zăcământului de calcar, prejudiciul estimativ provocat SA „Edilitate”, în perioada iunie 2024 – prezent, este de aproximativ 1,6 milioane de lei.