Componența grupului de lucru privind Autonomia Găgăuză,…2Foto© provincial.md

Componența grupului de lucru privind Autonomia Găgăuză,…

, 5 știri, 0 vizualizări

Parlamentul a stabilit componența grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității unității teritoriale autonome Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia. Speakerul Igor Grosu a semnat o dispoziție în acest sens.

Grupul va fi format din 11 membri. Șase dintre ei sunt reprezentanți ai fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, iar fiecare formațiune din opoziție a desemnat câte un membru. Copreședintă a fost desemnată deputata Larisa Voloh.

Potrivit surselor Realitatea, în grupul de lucru privind Găgăuzia se mai regăsesc deputații PAS Natalia Davidovici, Igor Chiriac Oleg Canațui, Marcela Adam și Liliana Nicolaescu-Onofrei, socialistul Grigore Novac, deputatul „Alternativa” Alexandr Stoianoglo, liderul fracțiunii „Partidul Nostru” Renato Usatîi, comunistul Constantin Starîș și deputatul „Democrația Acasă” Sergiu Stefanco.