3Foto© ipn.mdCristina Gherasimov, la Dublin, a mulțumit pentru deschidere, colaborare și pentru tot sprijinul acordat Moldovei și cetățenilor ei
Reformele pe care Moldova trebuie să le finalizeze în această toamnă pentru a avansa în procesul de aderare la Uniunea Europeană au fost în centrul discuțiilor în cadrul reuniunii informale a Consiliului Afaceri Generale. La ședința desfășurată la Dublin, în Irlanda, au participat vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, și miniștrii pentru afaceri europene din statele membre UE și din statele candidate, transmite IPN.
Pe agenda reuniunii s-au aflat sprijinul pe care membrii blocului comunitar îl pot oferi statelor aflate în proces de aderare, provocările cu care se confruntă acestea și asistența de care au nevoie.
Într-o postare pe rețele de socializare, Cristina Gherasimov a subliniat că autoritățile de la Chișinău au mult de lucru în această toamnă, dar că fiecare reformă finalizată apropie Moldova de aderarea la Uniunea Europeană. Ea a adăugat că a avut o serie de întâlniri bilaterale cu omologi din nouă state membre UE.
