2Foto© realitatea.mdDe astăzi, serviciile de alimentare cu apă și canalizare din capitală sunt mai scumpe
De astăzi, locuitorii municipiului Chișinău vor plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare. Decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de aprobare a noilor tarife pentru S.A. „Apă-Canal Chișinău” a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, transmite MOLDPRES.
Astfel, tariful pentru alimentarea cu apă potabilă în Chișinău crește de la 12,99 lei/m³ la 14,03 lei/m³. În același timp, tariful pentru serviciul de canalizare va fi de 6,63 lei/m³ pentru consumatorii casnici, iar pentru cei noncasnici rămâne 10,16 lei/m³.
ANRE a precizat că revizuirea tarifelor a fost inițiată la solicitarea operatorului și s-a bazat pe actualizarea indicatorilor economico-financiari pentru anul 2026, inclusiv evoluția costurilor la energia electrică, indicele prognozat al prețurilor de consum, volumele estimate de apă furnizată și ajustările veniturilor reglementate.