Depozite petroliere în flăcări în regiunea rusă Rostov, după un atac ucrainean cu drone4Foto© ziarulnational.md

Depozite petroliere în flăcări în regiunea rusă Rostov, după un atac ucrainean cu drone

, 5 știri, 11 vizualizări

Mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone, marți dimineață, 18 iunie, în orașul Azov din regiunea Rostov, din sudul Rusiei, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters.

„Potrivit datelor preliminare, nu există victime", a scris pe Telegram Vasili Golubev, guvernatorul regiunii Rostov, care se învecinează cu Ucraina.

Ministerul rus al Situațiilor de Urgență a precizat că incendiul s-a extins cuprinzând un volum de 5.000 de metri cubi de combustibil, iar câteva zeci de pompieri cu 21 de echipamente se luptă cu focul.