Deținut minor, mort în penitenciar2Foto© antena3.ro

Deținut minor, mort în penitenciar

, 6 știri, 82 vizualizări

Un deținut minor custodiat de Penitenciarul Oradea a fost găsit spânzurat, a informat duminică, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al instituției, Adina Bîrda.

Potrivit acesteia, tânărul a fost descoperit la ora 15,53, cu ocazia desfășurării activităților administrative din cadrul secției de către supraveghetorul secției. Minorul a folosit cablul de la telefonul aflat în dotarea camerei de deținere.  Deținutul era arestat preventiv pentru infracțiunea de furt calificat.

„S-au aplicat, de îndată, primele manevre de resuscitare. A fost apelat numărul unic de urgență 112, iar la 16,06, un echipaj SMURD a continuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, la ora 17,00 s-a constatat decesul.