Dinu Plângău i-a cedat mandatul său de consilier municipal lui Victor Chironda
Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (DA) va fi reprezentat în Consiliul municipal Chișinău (CMC) de candidatul formațiunii la funcția de primar – Victor Chironda. Anunțul a fost făcut luni, 13 noiembrie, de către președintele Platformei DA Dinu Plângău, căruia ar fi urmat să-i revină mandatul de consilier pe care l-a obținut formațiunea politică după alegerile din 5 noiembrie.
Totodată, Chironda, care a luat locul 4 în cursa pentru funcția de primar al capitalei, fiind votat de puțin peste 10 mii de cetățeni, a anunțat că a aderat la Platforma DA, „pentru a contribui la consolidarea unei alternative pro-europene în Chișinău și în R. Moldova”.
„În exercitarea acestui mandat în CMC voi avea următoarele priorități:
1. Promovarea și asigurarea transparenței în procesul decizional din primăriei. Orășenii trebuie să cunoască cum administrația lui Ivan Ceban cheltuie banii publici.