3Foto© politik.mdDodon, un nou atac la adresa PAS: ‘Vor să introducă cenzura și în Parlament!’
Igor Dodon, liderul socialiștilor, afirmă că „PAS vrea să introducă cenzura în Parlament”. „După închiderea a zeci de instituții media incomode, partidul de guvernare PAS a decis să introducă cenzura și în Parlament. Ieri, în cadrul ședinței Comisiei juridice pentru numiri și imunități, au avut loc audieri publice pe marginea proiectului de lege nr. 448 din 06.12.2023 „Privind statutul, comportamentul și etica deputatului în Parlament”.
Acest document nu este altceva decât un instrument de intimidare și de suprimare a opoziției. Sub pretextul „eticii”, se preconizează limitarea drepturilor fundamentale ale aleșilor poporului prin măsuri punitive fără precedent.
În special, se introduce interdicția de a bloca tribuna și microfoanele, sancțiuni pentru „încălcarea ordinii” și pentru orice acțiuni pe care puterea le va considera nepotrivite; controlul asupra deplasărilor, discursurilor și chiar asupra formulării poziției personale; sancțiuni pentru absențe considerate nejustificate, inclusiv privarea de dreptul la transportul de serviciu; extinderea sancțiunilor ce vizează bunurile publice.