© noi.mdDrumurile din Republica Moldova vor fi evaluate cel puțin o dată la cinci ani
Prevederea se regăsește într-o inițiativă legislativă votată în prima lectură de Parlament.
Proiectul de modificare a Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în contextul Programului național de aderare la Uniunea Europeană. Autorii proiectului menționează că, în prezent, cadrul normativ nu prevede un mecanism de evaluare a siguranței rutiere pentru drumurile aflate în exploatare. Din această cauză, administratorii sectoarelor de drum nu pot interveni preventiv, înainte de producerea accidentelor, iar prioritizarea investițiilor se face, în mare parte, în funcție de accidentele deja produse.
Potrivit proiectului de lege, evaluarea siguranței rutiere va fi efectuată cel puțin o dată la cinci ani și va avea drept scop identificarea riscurilor de accidente și a zonelor unde pot avea loc coliziuni cu consecințe grave. Procesul va include două componente: examinarea vizuală a infrastructurii și analiza sectoarelor de drum aflate în exploatare de mai mult de trei ani, unde s-a înregistrat un număr ridicat de accidente grave.
Totodată, va fi creat un sistem online de raportare voluntară, prin intermediul căruia utilizatorii de drumuri vor putea transmite informații despre pericolele reale sau potențiale care afectează siguranța infrastructurii rutiere.