Echipa SAMU Ciocana a asistat o naștere în ambulanță4Foto© stiripesurse.md

Echipa SAMU Ciocana a asistat o naștere în ambulanță

, 6 știri, o vizualizare

Un echipaj de medici de pe ambulanță a asistat ieri, 7 septembrie, la nașterea unei fetițe, după ce o femeie de 33 de ani din Capitală a solicitat ajutor medical de urgență la Dispeceratul comun al IMSP CNAMUP.

Echipa SAMU Ciocana, ajunsă la fața locului, a constatat că pacienta, aflată la a VII-a sarcină, acuza dureri abdominale intense și contracții frecvente. În urma evaluării, medicii au identificat semnele debutului travaliului și au decis transportarea de urgență la spital.

Nașterea a survenit însă în ambulanță, la ora 10:10, în timpul transportului, când au fost auzite primele țipete ale copilului. Grație intervenției prompte și profesioniste a echipei AMU, s-a născut o fetiță sănătoasă, cu greutatea de aproximativ trei kilograme.