2Foto© realitatea.mdExpertă anticorupție: Dosarul Plahotniuc, examinat recent într-un ritm foarte rapid, ridică întrebări legitime
Dosarele de rezonanță privind fapte de corupție trebuie examinate cu celeritate, însă această viteză nu trebuie să creeze impresia unei presiuni politice. Declarația aparține expertei anticorupție Cristina Ciubotaru și a fost făcută în contextul criticilor legate de modul în care este examinat dosarul în care este vizat Vlad Plahotniuc, transmite IPN.
Într-un interviu publicat în buletinul lunar din decembrie al Asociației pentru Politică Externă, realizat în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung, experta atrage atenția că declarațiile politicienilor care se laudă public cu rapiditatea examinării unor dosare sensibile afectează grav percepția asupra independenței justiției.
„Criza de judecători și transferurile temporare între instanțele de fond și cele superioare duc, în unele cazuri, la tergiversări și reluări ale proceselor, iar în altele la accelerări neobișnuite, alimentate de discursuri politice netemperate. În aceste condiții, interesul politic nu poate fi exclus nici din lentoare, nici din grabă.