Expertii in economie il contrazic pe Isarescu: ,,Romania nu va trece la dieta, ci direct la terapie intensiva!
Analistul economic Adrian Negrescu a declarat pentru News.ro că la cum arată situația economică actuală, cu un deficit bugetar ce va depăși 138 de miliarde de lei la finele anului, pare că „dieta” anunțată de guvernatorul Mugur Isărescu va fi ori una cu iz de „foamete”, ori pacientul România va trece direct la „terapie intensivă”, cu intervenția „chirurgilor” de la FMI.
Luni, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că orice ajustare înseamnă o strângere a curelei deoarece pentru reducerea deficitului extern și a deficitului public trebuie să fie adaptat consumul intern la nivelul producției. El a susținut însă că nu orice strângere a curelei este dureroasă și că se poate concepe și ”o strângere a curelei cu o dietă sănătoasă”, iar în acest caz ”durerea este mai mică” și efectul mai bun.
„La cum arată situația economică actuală, cu un deficit bugetar ce va depăși 138 de miliarde de lei la finele anului, pare că dieta anunțată de guvernator va fi ori una cu iz de „foamete”, ori pacientul România va fi nevoit să treacă direct la „gastro-banding”, adică să slăbească forțat în baza unei operații financiar-bugetare, cu tăieri drastice de costuri administrative și perfuzii noi de taxe și imozite” a declarat, marți, analistul Adrian Negrescu pentru News.ro.