Falsuri distribuite pe adrese electronice, avertizează poliția
, 4 știri, 4 vizualizări
Inspectoratul General al Poliției avertizează cetățenii că pe adresele electronice sunt distribuite mesaje cu conținut fals. Infractorii cibernetici expediază pe e-mail o citație falsă, în care destinatarul este acuzat de comiterea unei infracțiuni sexuale, transmite IPN.
Oamenii legii afirmă că scopul acestor mesaje false, răspândite în mediul online, este de a estorca bani de la victime. Iar pentru a nu fi arestat, infractorul solicită de la destinatar informații suplimentare și bani.
Pentru credibilitate, escrocii folosesc logourile instituțiilor publice și numele conducătorilor acestora. Serviciul Fiscal de Stat informează că solicitările false sunt expediate cu utilizarea ilegală a identității instituțiilor.