3Foto© libertv.mdFetiță de 8 ani, internată după un conflict cu o elevă la Sîngerei
Un caz grav de agresiune între elevi este investigat de oamenii legii în raionul Sîngerei. O fetiță în vârstă de 8 ani a ajuns pe patul de spital, după ce a fost agresată fizic de o altă elevă chiar în incinta instituției de învățământ, transmite tvn.md.
Incidentul s-a produs în timpul pauzei de după cea de-a patra lecție. Potrivit mamei victimei, cele două fete nu au avut conflicte anterioare și nici nu erau prietene, femeia menționând că motivele izbucnirii altercației rămân deocamdată neclare.
„Fetița mea era afară cu o prietenă, iar fata care a agresat-o a venit la ele, a apucat-o de păr și i-a smuls păr din cap. Ceilalți copii stăteau împrejur și se uitau. Unei fetițe mai mari i s-a făcut milă și, când a văzut ce se întâmplă, s-a apropiat”, a declarat mama elevei internate.