Fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene sprijină reintegrarea celor două maluri© observatorul.md

Fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene sprijină reintegrarea celor două maluri

, 5 știri, 0 vizualizări

Fiecare al doilea locuitor din stânga Nistrului susține reintegrarea celor două maluri. Platforma media Zona de Securitate și comunitatea WatchDog.MD au prezentat rezultatele unui studiu privind percepțiile locuitorilor regiunii transnistrene despre reintegrarea Republicii Moldova și Uniunea Europeană. Potrivit cercetării, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, apropierea de malul drept este percepută la fel de importantă ca relațiile cu Federația Rusă.

Fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene sprijină reintegrarea celor două maluri. În doi ani, sprijinul pentru reintegrare a crescut cu 8%.

Situația economică din stânga Nistrului continuă să se înrăutățească în contextul războiul rus din Ucraina, iar incertitudinile legate de statutul și viitorul regiunii transnistrene reprezintă una dintre cele mai importante probleme care îngrijorează majoritatea rezidenților malului stâng, mai arată studiul.

nici măcar într-o țară foarte promițătoare și dezvoltată
Aleksandr Lukașenko
Aleksandr Lukașenko,
Lukașenko atacă voalat ideea unirii R. Moldova cu România (REVISTA…