Ginerele liderului Hezbollah, ucis3Foto© puterea.ro

Ginerele liderului Hezbollah, ucis

, 14 știri, 48 vizualizări

Ginerele liderului Hezbollah Hassan Nasrallah, asasinat de Israel săptămâna trecută într-un atac asupra bastionului grupării în suburbiile Beirutului, a fost ucis într-un raid israelian care s-a soldat cu trei morți, miercuri, la Damasc, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

„Hassan Jaafar al-Qasir, ginerele lui Hassan Nasrallah, este una dintre cele două victime libaneze ale raidului israelian care a vizat un apartament dintr-o clădire rezidențială în cartierul Mazzé din Damasc”, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

O sursă apropiată grupării șiite libaneze pro-iraniene Hezbollah a confirmat această informație pentru AFP și a precizat că Hassan Jaafar al-Qasir era fratele lui Jaafar al-Qasir, responsabil pentru transferul de arme din Iran către Liban și pe care Israelul a anunțat că l-a ucis marți într-o lovitură asupra suburbiilor sudice ale Beirutului.