
Guvernul respinge zvonurile privind suspendarea TikTok și Telegram înainte de alegeri
Un zvon apărut pe un canal de Telegram și preluat ulterior de mai multe surse online susține că platformele TikTok și Telegram ar urma să fie suspendate în Republica Moldova cu două săptămâni înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie. Informația a generat îngrijorări în rândul cetățenilor.
Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că nu există intenția de a bloca accesul la platforme și că subiectul este prezentat într-o manieră distorsionată:
„Mai mulți m-ați sesizat subiectul cu «închiderea» Telegram cu două săptămâni înainte de alegeri, prezentată pe unele surse ca «intenție a guvernării». Pe lângă faptul că e o temă intens speculată, haideți să clarificăm intențiile autorităților: Vom continua activ dialogul și vom insista pe colaborarea platformelor pentru eliminarea conținutului periculos pentru securitatea națională (cum sunt campanii de manipulare informațională străină), dar și cea a oamenilor (vânzări de droguri, conținuturi periculoase pentru copii)”, a declarat acesta.