5Foto© veridica.mdGuvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie verde
Guvernul de la Chișinău vrea să facă mai simplă și mai rapidă instalarea și dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă. Un proiect de lege aprobat miercuri de Guvern, prevede ca autorizațiile pentru centralele solare, eoliene și alte instalații să poată fi obținute printr-un singur portal online. Prin platforma EVO, cetățenii și companiile vor putea depune cererile și urmări online stadiul dosarelor.
Pentru unele instalații, procedura va fi mult mai rapidă. Panourile fotovoltaice de până la 100 kW instalate de prosumatori ar putea fi autorizate într-o lună, iar instalațiile pentru autoconsum în cel mult trei luni. Vor fi create și „zone de accelerare”, unde proiectele de energie verde vor beneficia de proceduri mai simple și termene mai scurte.
Se va schimba și modul în care prosumatorii sunt plătiți pentru energia pe care o produc și nu o consumă. Pentru instalațiile noi, energia livrată în rețea va fi cumpărată la prețul de pe piața pentru ziua următoare. Cei care au deja instalații își vor păstra actualul mecanism până la sfârșitul lui 2027.