În slujba Moscovei II: O nouă investigație ZdG sub acoperire, despre cum ar fi fost fraudat referendumul
Jurnalista ZdG a primit bani pentru participarea la o întâlnire electorală cu două zile înainte de turul întâi al alegerilor prezidențiale chiar în centrul capitalei, a primit indicații pe cine să voteze cu o zi înainte de scrutin, a fost somată cu argumente false să aleagă NU la referendum chiar pe 20 octombrie și, în final, i s-a dictat pe cine să voteze în turul doi al prezidențialelor.
Natalia a început încercările de a se infiltra în rețeaua lui Șor în vară, în luna iunie, la protestele organizate în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, atunci când aveau loc ședințe de judecată în dosarul în care este vizată Evghenia Guțul, bașcana regiunii găgăuze, inculpată pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”.
Ceea ce i-a atras atenția au fost grupuri de oameni, majoritatea în vârstă, care se fotografiau în mod conștiincios la fiecare protest, aceasta fiind o metodă de a ține evidența celor care participă. Iar unii dintre ei o făceau chiar sub pereții Centrului Național Anticorupție, care se află în vecinătatea Judecătoriei.