
Începe încorporarea de toamnă în Armata Națională
1.200 de recruți pentru serviciul militar în termen și 10 recruți pentru serviciul militar cu termen redus vor fi încorporați în Armata Națională, între octombrie 2025 și ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării. Potrivit instituției, cei mai mulți recruți vor fi din municipiul Chișinău – 167 de tineri. În luna octombrie, aceștia vor fi examinați de comisiile medico-militare.
„Încorporarea de toamnă se va desfășura în 27-28 octombrie, curent. În perioada respectivă, recruții urmează să fie examinați medical de către comisiile medico-militare de pe lângă organele administrativ-militare, în volumul și modul prevăzute de legislație. Ministerul Apărării atrage atenția că, în spațiul public, subiectul citațiilor pentru comisiile medico-militare este uneori prezentat eronat sau manipulat prin informații false, cu scopul de a provoca teamă și confuzie în rândul cetățenilor”, se menționează în comunicatul Ministerului Apărării.
Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni, iar serviciul militar cu termen redus — trei luni, pentru acesta fiind încorporați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.