
Iubita fiului interlopului Sile Cămătaru a provocat un accident rutier la Iași, după ce s-a urcat băută la volan
O domnișoară a scăpat cu viață ca prin minune dintr-un accident ce ar fi putut avea urmări grave. Tânăra, iubita lui Dani Balint, nimeni altul decât fiul lui Sile Cămătaru, a petrecut la o nuntă, s-a urcat beată la volan și a distrus un Mercedes de peste 100.000 de euro
Giorgiana Iordache, o tânără în vârstă de 27 de ani, a scăpat ca prin minune dintr-un accident de-a dreptul spectaculos. Ieri-dimineață, în jurul orei 5:00, polițiștii din Iași aveau să fie sesizați despre faptul că în zona CUG s-a petrecut un accident rutier. Imediat un echipaj de la rutieră a ajuns în zonă. Polițiștii au găsit-o pe tânără teafără și nevătămată.
Când au testat-o cu aparatul alcooltest, a ieșit la iveală faptul că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul a fost de 0,72 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Ea a fost condusă la o unitate medicală, iar mai apoi a ajuns la sediul Poliției Rutiere pentru audieri.