2Foto© telegraph.mdJudecătoarea Olesea Țurcan, găsită vinovată într-un dosar legat de Veaceslav Platon, dar eliberată de pedeapsă penală
O judecătoare a fost recunoscută vinovată de pronunțarea cu bună-știință a unei încheieri contrare legii, însă a fost dispusă liberarea acesteia de pedeapsă penală, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție pentru tragerea la răspundere penală. Hotărârea a fost luată marți, 19 mai, de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura Anticorupție (PA) printr-un comunicat.
Conform unor surse ale Ziarului de Gardă, Olesea Țurcan de la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, este magistrata care figurează în sentință.
Sentința n-a fost publicată deocamdată pe portalul instanțelor de judecată.
Conform PA, inculpata, exercitând funcția de judecătoare în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, examinând o cauză de contencios administrativ privind contestarea unor acte emise de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) în privința unei companii de asigurări, a pronunțat cu bună-știință, pe 6 noiembrie 2020, o încheiere contrară legii, sub forma unui act de dispoziție judecătoresc, prin care a dispus suspendarea executării unor hotărâri ale CNPF din anii 2016 și 2017 în raport cu acea companie de asigurări.