2Foto1Video© protv.mdMaia Sandu – Reforma administrației publice locale este necesară pentru dezvoltarea satelor
Reforma administrației publice locale reprezintă una dintre cele mai dificile transformări inițiate în Republica Moldova, dar și una necesară pentru dezvoltarea satelor și orașelor din țară. O spune președinta Maia Sandu, care subliniază că reforma a fost amânată ani la rând din cauza complexității sale și a costurilor politice, transmite IPN.
„Reforma a fost lăsată prea mulți ani într-o parte pentru că e extrem de complicată și nu aduce nici voturi, nici aplauze”, a declarat Maia Sandu. Potrivit președintei, menținerea actualei organizări administrative limitează șansele de dezvoltare ale localităților mici. Or, 87% dintre primăriile din Moldova au sub 3 mii de locuitori.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Șefa statului a declarat că administrațiile locale mai mari dispun de resurse și capacități mai bune pentru furnizarea serviciilor publice și atragerea investițiilor. Ea a precizat că în localitățile mici circa 30% din buget este cheltuit pentru întreținerea administrației, față de aproximativ 10% în primăriile cu circa 10 mii de locuitori. În opinia sa, unirea eforturilor administrațiilor poate îmbunătăți calitatea serviciilor, accelera modernizarea infrastructurii și crește nivelul de trai.





