© protv.mdMaia Sandu pleacă la Bruxelles
Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană este un format de dialog la nivel înalt instituit de ambele părți și reflectă parteneriatul tot mai strâns dintre Moldova și UE, precum și angajamentul ferm față de aderarea țării noastre la blocul comunitar. Reuniunea din acest an are loc la o săptămână după deschiderea oficială a negocierilor de aderare pe primul grup de capitole, „Valori fundamentale”, marcând o nouă etapă în parcursul european al țării noastre.
În cadrul summitului, liderii vor discuta despre pașii următori ai negocierilor și agenda de reforme a Republicii Moldova. Atât Comisia Europeană, cât și Consiliul European au confirmat că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor pe toate grupurile de capitole, așa cum prevede procesul de aderare în baza meritelor.
Agenda summitului va include, de asemenea, subiecte privind situația regională, consolidarea cooperării în domeniul securității și apărării și al energiei, precum și sprijinul UE pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova.