5Foto© timpul.mdMaia Sandu, primită cu onoruri de Karol Nawrocki
Republica Moldova și Polonia împărtășesc convingerea că extinderea Uniunii Europene nu reprezintă un act de generozitate, ci o investiție în securitatea continentului și în extinderea unui spațiu de pace, stabilitate și valori comune. Declarația a fost făcută de Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez, Karol Nawrocki, transmite IPN.
Șeful statului a declarat că parteneriatul între R. Moldova și Polonia, construit pe încredere și solidaritate de peste trei decenii, va continua să se consolideze pe plan politic, economic și strategic. Ea a subliniat că Polonia a fost partener de încredere al R. Moldova, sprijinind consolidarea rezilienței statului și protejarea cetățenilor și a suveranității.
Președintele a reiterat că aderarea la UE reprezintă pentru R. Moldova cea mai clară garanție de securitate, democrație și libertate, menționând că sprijinul consecvent al Poloniei constituie o temelie pentru aprofundarea cooperării. Maia Sandu a remarcat că legăturile economice între cele două state sunt în creștere, dar că există un potențial nevalorificat. Totodată, președintele a menționat că R. Moldova va continua schimbul de experiență cu Polonia în consolidarea rezilienței și contracararea amenințărilor hibride.



