2Foto© zugo.mdMinisterul Educației ar urma să acorde stimulente financiare pentru transferul de noi profesori de limba română în Găgăuzia
Ministerul Educației din R. Moldova ar urma să ofere, începând din acest an, stimulente financiare pentru cadrele didactice vorbitoare de limba română pentru a se transfera în unitățile de învățământ din regiunea găgăuză, în scopul creșterii ofertei educaționale în limba română de pe teritoriul regiunii autonome, a declarat luni, 18 mai, pentru Agerpres, ministrul Dan Perciun.
Potrivit acestuia, autoritățile de la Chișinău vor plăti o primă de instalare de până la 15 000 de euro. Cadrele didactice beneficiare ale acestui stimulent financiar vor trebui să predea în grădinițele și școlile din Găgăuzia o perioadă de minim 3-5 ani.
„Trebuie să rezolvăm problema cazării. Din raioanele adiacente Găgăuziei pot face naveta, eventual. Nu ne gândim la un număr foarte mare, vorbim de 30-50 de oameni. Ar fi mai mult decât suficient pentru început. Ar trebui anul acesta să creăm stimulentele și să punem în aplicare proiectul”, a afirmat Perciun.