MAN nu va participa la consultările de la Președinție. Ceban cere alegeri anticipate și un premier din partea PAS6Foto© newsmaker.md

MAN nu va participa la consultările de la Președinție. Ceban cere alegeri anticipate și un premier din partea PAS

, 7 știri, 0 vizualizări

Un banner cu mesajul „Jos PAS” a fost afișat vineri, 10 iulie, pe fațada clădirii Parlamentului de reprezentanții Partidului „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN). Protestul a avut loc în jurul orei 13:00, când formațiunea fusese invitată la consultările inițiate de președinta Maia Sandu privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Liderul MAN și primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că acțiunea reprezintă un protest față de modul în care este guvernată Republica Moldova și față de reformele promovate de PAS.

„Suntem împotriva terorii PAS asupra oamenilor care au o altă părere, împotriva cumătrismului, a verișoarelor și a oamenilor plătiți cu salarii nesimțite. Suntem împotriva abordării celor de la PAS, de parcă Republica Moldova ar fi SRL-ul lor. În acești aproape 6 ani de guvernare au promis de toate și nu au făcut nimic, practic, pentru oameni, au mințit în campaniile electorale și continuă să o facă”, a scris Ceban pe rețele.