Marea Dictare Națională: înscrierile sunt deschise până pe 24 august3Foto© newsmaker.md

Marea Dictare Națională: înscrierile sunt deschise până pe 24 august

, 5 știri, 0 vizualizări

Persoanele care doresc să-și verifice cunoștințele de limba română se pot înscrie la Marea Dictare Națională, care se va desfășura, în mod tradițional, de Ziua Limbii Române, în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul din 31 august este deschis tuturor, indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoaștere a limbii române, transmite IPN.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, spune că Marea Dictare Națională nu este doar un exercițiu de gramatică, ci și un eveniment prin care este celebrată limba română. „La Marea Dictare nu venim doar să demonstrăm că cunoaștem bine limba română, venim, în primul rând, din respect și din apreciere pentru ea”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.

În PMAN vor fi amenajate locuri pentru participanți, care vor primi foi, pixuri, apă și chipiuri. Ca și în anii precedenți, aceștia vor avea de scris un text dictat, iar lucrările vor fi verificate de o comisie formată din lingviști, specialiști din instituții de învățământ superior, reprezentanți ai Ministerului Educației și alte persoane calificate.