Medaliații de la Jocurile Olimpice au sosit la Țiriac Collection, unde vor fi premiați de Ion Țiriac
După ce David Popovici a reușit să cucerească medalia de aur pentru România, Ion Țiriac a promis că va oferi câte o mașină de lux fiecărui sportiv care va cuceri o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris.
Zis și făcut! Afaceristul și-a respectat cuvântul și, vineri dimineață, Ion Țiriac le-a oferit medaliaților cadourile de lux în cadrul unei ceremonii la care au luat parte și Simona Halep și Sorana Cîrstea.
Team România a cucerit nouă medalii la Paris, dintre care trei de aur, patru de argint și două de bronz. 18 sportivi au fost medaliați: Aurul a fost câștigat de înotătorul David Popovici (aur la 200 metri liber), canotorii Andrei Cornea și Marian Enache și echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria Ștefania Petreanu).