Medicul unui azil riscă 5 ani de închisoare pentru încălcarea secretului votului5Foto© zdg.md

Medicul unui azil riscă 5 ani de închisoare pentru încălcarea secretului votului

, 12 știri, 6 vizualizări

A fost reținut medicul care a admis încălcarea secretului votului, pe 20 octombrie, la un azil de bătrâni din Comrat. Acet riscă până la 5 ani de închisoare, cauza penală fiind pornită în temeiul sesizării depuse de Asociația ,,Promo-LEX”, care a raportat încălcarea secretului votului în cazul a 25 de alegători. IGP informează că medicul ar fi obținut din partea organizației criminale Șor bani prin sistemul PSB – Promsvyazbank, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că dosarul penal a fost pornit pentru falsificare, prin orice mijloace, a rezultatelor votării. „Polițiștii din cadrul Direcției de Poliție UTA Găgăuzia, în comun cu procurorii din regiune, au desfășurat percheziții la Comrat, soldate cu reținerea medicului care a asistat la procedura de votare a persoanelor în etate”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit oamenilor legii, persoana reținută a contribuit activ la falsificarea buletinelor de vot, prin votarea în locul altor persoane, și a aplicat abuzul față de funcția deținută pentru influențarea scrutinului electoral și a referendumului.