
Ministerul Justiției solicită în instanță limitarea activității partidului Moldova Mare, condus de Victoria Furtună
Ministerul Justiției a depus ieri, 30 septembrie, la Curtea de Apel Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Politic „Moldova Mare”, solicitând suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și aplicarea unei măsuri asiguratorii până la pronunțarea deciziei.
Demersul vine în urma unei sesizări primite pe 29 septembrie de la Comisia Electorală Centrală (CEC), care a constatat încălcări grave ale procesului electoral democratic de către Partidul Politic „Moldova Mare”. Potrivit informațiilor furnizate de organele de drept, partidul ar fi beneficiat de finanțare externă din Federația Rusă, prin intermediul Promsvyazbank, asociat grupului „Șor”. Acest fapt contravine legislației Republicii Moldova, care interzice categoric finanțarea externă, directă sau indirectă, a partidelor politice în campania electorală.
Autoritățile consideră că legăturile dintre Partidul Politic „Moldova Mare”, Promsvyazbank și grupul „Șor” constituie un caz de finanțare externă ilegală și reprezintă o amenințare la adresa securității statului și a integrității procesului electoral. Decizia Curții de Apel urmează să stabilească dacă activitatea partidului va fi suspendată pentru perioada solicitată.