Modificarea Legii cu privire la zonele economice libere, discutată la Parlament7Foto© tribuna.md

Modificarea Legii cu privire la zonele economice libere, discutată la Parlament

, 16 știri, 8 vizualizări

Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului organizat, astăzi, consultări publice asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la zonele economice libere și Codului vamal al Republicii Moldova. La consultări au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Finanțelor, Serviciului Vamal, asociațiilor de business, ZEL-urilor, informează TRIBUNA.

Participanții au discutat, în special, chestiunea cu privire la definitivarea statutului mărfurilor de origine autohtonă și regimul vamal al acestora. S-a convenit ca proiectul să fie înaintat spre dezbateri în prima lectură, iar înainte de a fi votat în cea de-a doua lectură, să mai fie consultat public, cu participarea tuturor actorilor vizați, inclusiv a companiilor înregistrate în calitate de rezidenți ai Zonelor economice libere.

Proiectul a fost elaborat de Guvern și urmărește scopul eficientizării activității Zonelor economice libere și respectării legislației naționale în materie de regimuri vamale și concurență. Totodată, documentul presupune alinierea legislației în domeniu la prevederile noului Cod Vamal, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.