Nicolas Sarkozy, fostul președinte francez, condamnat la închisoare4Foto© unimedia.info

Nicolas Sarkozy, fostul președinte francez, condamnat la închisoare

, 7 știri, 4 vizualizări

În 2012, cheltuielile de campanie ale lui Sarkozy au ajuns la aproape 44 de milioane de euro, dublul limitei impuse de autoritățile franceze. O figură proeminentă în rândul dreptei franceze chiar și după încheierea mandatului, Nicolas Sarkozy este considerat un apropiat al actualului președinte, Emanuel Macron. Nicolas Sarkozy este primul șef de stat francez condamnat la închisoare.

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat miercuri în apel la un an de închisoare, din care șase luni cu suspendare, iar partea cu executare ar putea s-o efectueze la domiciliu, sentință dată în dosarul privind finanțarea ilegală campaniei sale electorale pentru alegerile pe care le-a pierdut în anul 2012.

În septembrie 2021 el a fost condamnat în primă instanță la un an de închisoare cu executare pentru depășirea plafonului legal al cheltuielilor de campanie. Investigațiile au relevat că, pentru acoperirea cheltuielilor electorale ale lui Sarkozy de aproape 43 de milioane de euro, peste plafonul legal de 22,5 milioane, colaboratori ai săi au apelat la un sistem de facturare dublă prin care mare parte din costurile mitingurilor sale electorale au fost direcționate către partidul său.