
Nouă posturi TV și șapte posturi de radio vor organiza dezbateri electorale în această toamnă
Precizăm că 5 din cele 9 posturi de televiziune care vor asigura desfășurarea dezbaterilor electorale, cu participarea concurenților electorali și/sau participanților la referendum, se regăsesc în lista serviciilor media audiovizuale „must carry”. Este vorba despre: Moldova 1, TV-Găgăuzia, Jurnal TV, TV8 și TVR Moldova.
Din cele 9 posturi de televiziune care și-au asumat organizarea și desfășurarea acestui tip de program electoral în alegerile din această toamnă, 8 sunt naționale și unul regional. În ce privește posturile de Radio, 2 sunt naționale, 4 – regionale și unul – local.
În organizarea și desfășurarea dezbaterilor electorale, furnizorii de servicii media (FSM) urmează să țină cont de prevederile Capitolului IV din Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media (Regulament), aprobat de Comisia Electorală Centrală (CEC).