© ziarulnational.mdOpt teze de doctor vor fi reevaluate la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării
Ministerul Educației și Cercetării va solicita Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) reevaluarea a opt teze de doctor, inclusiv a unor lucrări aflate în atenția opiniei publice, în contextul suspiciunilor privind procedurile de confirmare a titlurilor științifice și al necesității verificării integrității academice, notează MOLDPRES.
Potrivit instituției, solicitarea va fi examinată de Consiliul de Conducere al ANACEC, care va decide dacă tezele respective îndeplinesc criteriile pentru confirmarea titlului de doctor, în urma unei noi evaluări de specialitate.
Totodată, ANACEC a adoptat recent, în premieră, decizia de retragere a dreptului unui conducător de doctorat de a coordona teze, în urma constatării unor abateri în procesul de aprobare a unei lucrări.