Paginile web ale institutiilor de stat - in straie de doliu. Semn de profund respect pentru Mircea Snegur14Foto© ziarulnational.md

Paginile web ale institutiilor de stat - in straie de doliu. Semn de profund respect pentru Mircea Snegur

, 20 știri, 4 vizualizări

În semn de respect față de primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, care sâmbătă, 16 septembrie, va fi condus pe ultimul drum, paginile web ale Președinției, Guvernului, Parlamentului și altor instituții publice vor avea tonuri de alb și negru. Menționăm că ziua de 16 septembrie este zi de doliu național, potrivit Newsmaker.md.

„Azi, paginile web ale Guvernului, Președinția, Parlamentului și altor instituții publice își îmbracă straie de doliu, semn al profundului respect pentru domnul președinte Mircea Snegur. Cu reculegere și gratitudine, îi rememorăm contribuția semnificativă la formarea statului independent și suveran, Republica Moldova. Odihniți-vă în pace, domnule Președinte Mircea Snegur”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă.

Vă amintim că despre decesul lui Mircea Snegur a anunțat în dimineața zilei de joi, 14 septembrie, Constantin Tampiza, fost vicepremier al R. Moldova în perioada 1991-1992. Potrivit acestuia, fostul președinte moldovean a murit miercuri, 13 septembrie, la ora 23:30, din cauza unei boli incurabile.