© independent.mdParlamentul aprobă noi reguli pentru salariul minim
Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu patronatele, cel puțin o dată pe an. Totodată, la evaluarea adecvării salariului minim se va lua ca drept valoare de referință suma echivalentă cu 50% din salariul mediu lunar. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege votat în a doua lectură de 72 de deputați.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în consultare cu partenerii sociali și are scopul de a transpune în legislația națională Directiva Parlamentului EuropeanEuropeanEuropean și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
„Proiectul va consolida protecția salariaților prin salarii minime echitabile, care să reflecte costul vieții, productivitatea și evoluția salariilor, contribuind astfel la reducerea sărăciei în muncă și la promovarea convergenței sociale ascendente”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului de lege, potrivit radiochisinau.