2Foto© zdg.mdParlamentul se convoacă în ședințe plenare ale sesiunii de primăvară, începând cu data de 3 februarie 2026
Parlamentul se convoacă în ședințe plenare ale sesiunii de primăvară începând cu data de 3 februarie 2026. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat Hotărârea care prevede convocarea ședințelor plenare și ordinea de zi a acestora pentru perioada 3–5 februarie 2026, informează MOLDPRES.
Ședința de inaugurare a sesiunii de primăvară va avea loc marți, 3 februarie, cu participarea președinților parlamentelor din Statele Baltice, anunță Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Următoarea ședință va avea loc joi, 5 februarie, atunci când deputații vor examina în prima lectură o serie de inițiative legislative. Astfel, vor fi dezbătute două proiecte de lege cu sigla UE, care se referă la utilizarea bunurilor confiscate în scopuri sociale sau în interes public, precum și la prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.
