Partidul Liberal și-a anunțat candidatul pentru Primăria Chișinău
Ion Purice Nistor este candidatul Partidului Liberal la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unui briefing de presă.
"Este un tânăr energic, disciplinat, are calități de manager, a lucrat vicedirector la Spitalul 4 din Chișinău, azi este director la spitalul din Cărpineni. În partid se află de mulți ani, a fost și președintele clubului studenților liberali, vicepreședinte al tineretului și în prezent vicepreședinte al PL. Ne adresăm alegătorului municipiului Chișinău să susțină candidatura noastră. Timpul a arătat că atât timp cât Chișinăul a fost condus de liberali, n-am avut la putere oameni pro-ruși, oameni care promovează războiul hibrid al Federației Ruse", a menționat Mihai Ghimpu.
Candidatul Ion Purice și-a asumat renovarea străzilor, termoizolarea clădirilor, buna gestionare a curților de bloc, dar și crearea parcărilor.