4Foto1Video© libertv.mdPartidul Nostru a propus ca fiecare fracțiune parlamentară să aibă un reprezentant la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a propus ca fiecare fracțiune parlamentară să fie reprezentată cu câte un membru la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale, deoarece au oameni cu experiență și specialiști care pot contribui efectiv la rezolvarea crizei.
Propunerea a fost făcută în cadrul întâlnirii cu membrii Guvernului, unde s-a discutat instituirea stării de urgență în sectorul energetic, ca urmare a deconectării liniei electrice aeriene Isaccea–Vulcănești.
„Pentru a evita speculațiile legate de modul în care se procură, se gestionează și se administrează resursele, am venit către domnul prim-ministru și majoritatea parlamentară cu propunerea ca fiecare fracțiune să aibă câte un reprezentant la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale. Nu solicităm drept de vot, dar dorim să fim auziți. În astfel de situații, sunt convins că nu trebuie să existe separare între opoziție și guvernare”, a declarat Renato Usatîi.