6Foto1Video© ziua.mdPartidul Nostru lansează cel mai mare program de investiții în sport și tineret din ultimii 15 ani
Formațiunea „Partidul Nostru” a prezentat în Parlament o inițiativă prin care propune ca 5 la sută din accizele colectate din vânzarea produselor alcoolice și de tutun să fie redirecționate direct către programe pentru sport și tineret.
În cadrul unei conferințe de presă, deputatul Nicolae Margarint a atras atenția că „R. Moldova a subfinanțat cronic aceste domenii”, iar consecințele „sunt evidente”: doar 0,7% din buget este alocat sportului și tineretului; peste 40% dintre sălile de sport școlare sunt neconforme, iar jumătate dintre tineri nu au acces la infrastructură sportivă în localitățile lor. În același timp, consumul de alcool în rândul adolescenților rămâne îngrijorător, spune deputatul.
Potrivit proiectului, direcționarea celor 5% din accize ar genera circa 258 de milioane de lei anual, fonduri care ar fi folosite pentru: modernizarea sălilor de sport din școli și comunități; dezvoltarea sportului de masă și de performanță pentru copii; proiecte educaționale, culturale și civice pentru tineri. Margarint a subliniat că inițiativa nu implică taxe noi, ci reprezintă „o corectare morală a priorităților”, fără impact asupra deficitului bugetar.