Patru bărbați din Basarabeasca și sora unuia din ei - trimiși în judecată, după ce au organizat intrarea ilegală în Moldova a doi ucraineni
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud,” anunță trimiterea în judecată a cinci persoane pentru organizarea intrării ilegale în Moldova a doi ucraineni, pentru un cost total de 5.000 dolari.
Cei patru bărbați și femeia învinuită sunt din Basarabeasca și au vârste cuprinse între 22 și 57 de ani. Faptele ilegale incriminate acestora cinci de către procurorii PCCOCS au avut loc în martie 2023 și ianuarie 2024. În primul episod din 2023, trei bărbați învinuiți și femeia învinuită cu rol de organizator au fost implicați în organizarea călătoriei în afara postului vamal a unui ucrainean din Harcov în Moldova, care urma să le achite $3.500.
Însă, după facilitarea traversării ilegale a hotarului din Ucraina în Moldova a cetățeanului ucrainean de către inculpatul cel mai tânăr, care a acționat la indicația femeii inculpate, urmată de întâmplinarea și preluarea de la hotar cu mașina a ucraineanului de către alți doi inculpați, aceștia au fost reținuți. Procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv, inclusiv a femeii cu rol de organizator, însă Judecătoria Cahul, a aplicat arestul la domiciliu, iar ulterior a refuzat prelungirea măsurii.