Patru medici de la Spitalul „Gheorghe Paladi” învinuiți de moartea unui bebeluș au fost trimiși în judecată© unimedia.info

Patru medici de la Spitalul „Gheorghe Paladi” învinuiți de moartea unui bebeluș au fost trimiși în judecată

, 8 știri, 5 vizualizări

Cauza penală în privința a patru medici obstetricieni-ginecologi ai Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău, a fost trimisă în instanța de judecată. Aceștia sunt învinuiți de încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale ce au cauzat decesul pacientului.

Potrivit Procuraturii Generale (PG), prima învinuită, la data de 13 aprilie 2021, fiind apelată și informată de o gravidă despre apariția premiselor de naștere, la indicația ei, în aceeași zi, a fost internată cu diagnosticul – sarcina 36 săptămâni, ruperea prenatală prematură a membrelor amniotice, unde a fost examinată primar de a doua acuzată.

Prima inculpată s-a prezentat la spital, unde, inclusiv împreună cu a treia acuzată, fiind responsabile de acordarea asistenței medicale, adoptarea și reevaluarea planului de conduită reieșind din situațiile obstetricale în timpul nașterii, fără a manifesta diligența necesară față de obligațiile profesionale, nu au asigurat managementul uterin adecvat. Urmare a analgeziei epidurale, nu au monitorizat corespunzător pacienta, luând decizia, împreună cu a patra inculpată de a aplica ventuza obstetricală, în pofida necesității de a efectua operația cezariană.