Paznicul băut al unui șantier a furat o basculantă, a condus-o fără permis și a provocat un accident
Polițiștii Capitalei au arestat un bărbat de 49 de ani, paznic pe un șantier din București, după ce a furat o basculantă pe care a condus-o prin oraș. Inculpatul, fără permis de conducere, a provocat un accident, fiind sub influența acoolului.
„La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 10.48, un bărbat în vârstă de 49 de ani, aflat în timpul serviciului de pază la un șantier cu punctul de lucru pe raza sectorului 3, a folosit fără drept cheile unei autobasculante, pe care, fără a avea consimțământul proprietarului, a condus-o pe drumurile publice. Ulterior, în jurului orei 11.40, acesta a fost implicat într-un accident de circulație, produs la intersecția dintre Splaiul Unirii cu Calea Vitan”, a transmis, marți, Brigada Rutieră a Capitalei, potrivit News.ro.
La fața locului, polițiștii Brigăzii Rutiere l-au testat cu aparatul etilotest pe bărbat. În urma testului, au stabilit că persoana în cauză se afla sub influența alcoolului, valoarea indicată de aparat fiind de 0.88mg/l alcool pur în aerul expirat.