Prima ședință în dosarul de învinuire a șefului Direcției juridice a Parlamentului
Prima ședință de judecată în dosarul în care șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, este învinuit de trădare de patrie și complot împotriva Moldovei, a avut loc astăzi. Funcționarul, suspendat din funcție, a declarat că își va dovedi nevinovăția în instanță. De cealaltă parte, acuzatorii de stat susțin că au suficiente probe care demonstrează culpabilitatea acestuia. De asemenea, procurorii insistă pe cercetarea lui Creangă în stare de arest, transmite IPN.
Potrivit procurorului Dumitru Ștefîrță, riscul eschivării este evident, ținând cont de gravitatea infracțiunii și de faptul că învinuitul a acționat în interesul Federației Ruse. De asemenea, există riscul ingerinței prin faptul că martorii sunt foștii subalterni ai inculpatului, asupra cărora ar putea fi exercitate presiuni.
Acuzatorul de stat a mai spus că probe există mai mult decât suficiente, sunt martori, inculpatul a fost reținut în flagrant delict, când ridica bani.