PDMM contestă retragerea din cursa electorală: „Decizie abuzivă, lipsită de probe”4Foto© realitatea.md

PDMM contestă retragerea din cursa electorală: „Decizie abuzivă, lipsită de probe”

, 5 știri, 0 vizualizări

Partidul Democrat Modern din Moldova (PDMM) a depus un denunț la Procuratura Generală, cerând tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Agenției Servicii Publice (ASP) și Comisiei Electorale Centrale (CEC) pentru abuz de putere, depășirea atribuțiilor de serviciu, fals în acte publice și fals în declarații.

Formațiunea susține că aceste instituții au împiedicat în mod abuziv înregistrarea PDMM în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Potrivit partidului, ASP a retras „temporar” dreptul formațiunii de a participa la scrutin în baza unei scrisori clasificate a SIS, care ar conține informații neprobate privind presupuse acțiuni subversive.

„Motivele invocate de ASP și SIS sunt false, nemotivate și lipsite de probatoriu. Ele urmăresc să ne încalce drepturile constituționale și electorale”, se arată în declarația PDMM. Formațiunea afirmă, de asemenea, că ASP nu are competențe legale pentru a suspenda temporar dreptul unui partid de a participa la alegeri.