
Percheziții la un trust media responsabil de propaganda pro-rusă și dezinformare, finanțat de organizația criminală Șor
Potrivit Poliției, investigațiile au vizat investigațiile au vizat activitatea organizației criminale „Șor”. Potrivit oamenilor legii, în urma acțiunilor speciale, a fost identificată o rețea de finanțare utilizată de această grupare pentru propagandă pro-rusă și dezinformare pe teritoriul Republicii Moldova, prin intermediul unui trust media afiliat.
O companie de construcții cu angajați străini, utilizată pentru tranzacții fictive printr-o firmă petrolieră, a fost parte-cheie a schemei de spălare a banilor. Administratorii companiei ar fi introdus în documentele contabile și fiscale date false privind cheltuielile, inclusiv procurări de combustibil și servicii care nu reflectă operațiuni reale.
În urma perchezițiilor, la domiciliul uneia dintre administratoarele unei companii din cadrul trustului media a fost descoperită o substanță vegetală verde, asemănătoare drogurilor. Aceasta a fost ridicată pentru expertiză.