Peste 1.300 de arme de calibru mic și arme ușoare au fost distruse la Bulboaca© jurnal.md

Peste 1.300 de arme de calibru mic și arme ușoare au fost distruse la Bulboaca

, 4 știri, o vizualizare

Peste 1.300 de arme de calibru mic și arme ușoare au fost distruse prin topirea pe 24 mai 2023 la Bulboaca. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului Uniunii Europene (UE) și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin proiectul regional SEESAC (Centrul de control al armelor de calibru mic și ușoare din Europa de Sud-Est), care contribuie la creșterea securității și la minimizarea riscul proliferării armelor.

„Prin conjugarea eforturilor comune și cu suportul partenerilor noștri de dezvoltare am reușit să organizăm cel de-al 8-lea exercițiu de topire, începând cu anul 2005. În ultimii 5 ani au fost depuse eforturi consistente pentru îmbunătățirea managementului SALW în Republica Moldova. Toate acestea au fost înregistrate cu suportul financiar al Uniunii Europene, UNDP și SEESAC. Pe această cale aduc sincere mulțumiri partenerilor noștri strategici, care susțin eforturile noastre de dezvoltare și aliniere la standardele UE”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.

„Reafirm angajamentul UE de a sprijini în continuare Republica Moldova în consolidarea securității și rezilienței sale, inclusiv prin lupta împotriva traficului de arme. Luând în considerare impactul agresiunii militare nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și experiența din situația post-conflict din Balcanii de Vest, este crucial să ne intensificăm eforturile comune, precum și să continuăm prevenirea deținerii ilegale, a traficului și a utilizării abuzive a armelor de foc”, a subliniat Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova.