Peste 700 de buletine de identitate provizorii, eliberate de ASP în ziua alegerilor
Până la amiază, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice au eliberat 719 buletine de identitate provizorii, pentru ca cetățenii să poată vota la alegerile prezidențiale și la referendumul republican constituțional. De asemenea, au fost acordate 1223 de buletine de identitate confecționate, transmite IPN.
ASP precizează că astăzi, 20 octombrie, centrele multifuncționale activează conform unui program special. Acestea vor elibera actele necesare votării până la ora 21.00.
Cetățenii cu drept de vot atât din țară, cât și de peste hotare, pot vota pe baza buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare. De asemenea, alegătorii pot vota cu buletinul de identitate provizoriu având mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului, sau cu pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.